Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: România Liberă
Anul şi data apariţiei: 10-03-2013
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: rl online
Titlul articolului: Târgu Mureş: Mitingul pentru autonomie s-a încheiat fără incidente
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/targu-mures-mitingul-pentru-autonomie-s-a-incheiat-fara-incidente-295691.html


UPDATE. Mitingul de la Târgu Mureş pentru autonomie s-a încheiat fără incidente, participanţii intersectându-se pe drumul către Prefectură cu un grup care avea drapelul României, însă nu au existat schimburi de replici, transmite corespondentul MEDIAFAX.Cei aproximativ 5.000 de manifestanţi care au participat la mitingul pentru autonomie au parcurs pe jos distanţa dintre Monumentul Secuilor Martiri şi Prefectura Mureş, cântând şi scandând "autonomie!".
Pe drum, ei s-au intersectat cu un grup format din circa 20 de persoane care aveau un tricolor, însă nu au existat schimburi de replici, astfel că nu s-au înregistrat incidente.
Ajunşi la Prefectură, reprezentanţii manifestanţilor au predat petiţia adoptată unui angajat al instituţiei, iar liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a vrut să-i lase acestuia şi un steag secuiesc. Reprezentantul Prefecturii Mureş însă a primit doar petiţia, refuzând steagul.
Reprezentanţii CNS au plecat apoi către Palatul Culturii din Tîrgu Mureş, unde urmează să fie acordate premiile "Gabor Aron".
Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică seară, la mitingul organizat de CNS, pentru autonomie, purtând steaguri şi fanioane secuieşti, precum şi pancarte cu mesaje pro-autonomie.
Participanţii la miting au adoptat o petiţie în care cer autonomia Ţinutului Secuiesc şi încetarea "luptei împotriva simbolurilor secuilor". Ei cer în petiţie ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune administrativă de sine stătătoare şi garantarea prin lege a autonomiei teritoriale. Totodată, ei protestează faţă de o reorganizare administrativă care "lezează interesele secuilor".
Participanţii la mitingul pentru autonomie au cerut Guvernului să înceapă tratativele legate de aceste revendicări cu reprezentanţii secuilor.
_ _ _ _
Aproximativ 5.000 de persoane participă, duminică după-amiază, la mitingul pentru autonomie care se desfăşoară la Târgu Mureş, oamenii purtând steaguri şi fanioane secuieşti, precum şi pancarte cu mesaje pro-autonomie, transmite corespondentul Mediafax.
Participanţii s-au strâns la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, purtând steaguri şi fanioane secuieşti, dar şi steaguri ale Jobbik.
Printre participanţi se află liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) Tokes Laszlo, preşedintele PCM, Biro Zsolt, cel al PPMT, Toro T. Tibor, dar şi liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs.
Totodată, la miting ia parte şi Marc Gafarot I. Monjo din partea Partidului pentru Convergenţa Catalană.
Manifestarea a început prin rostirea unei rugăciuni, urmând să aibă loc discursurile oficiale.
Participanţii poartă pancarte cu mesaje pro-autonomie, precum "Ţinutul Secuiesc - Szekelyland".
Mitingul pentru autonomie este organizat de CNS şi a primit acceptul Comisiei de avizare, la manifestare urmând să asiste şi un procuror anume desemnat, pentru a constata eventualele situaţii în care se încalcă legea şi pentru a dispune măsuri.
Şeful Comisiei de avizare din Târgu Mureş, Valentin Bretfelean, declarat că organizatorii estimau o participare de 10.000 de persoane.
Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, afirma, vineri, că formaţiunile politice sau non-politice româneşti nu vor "conturba" manifestarea din 10 martie, de la Târgu Mureş, a populaţiei maghiare, el îndemnând cetăţenii la calm şi cerându-le "să nu se lase înşelaţi de diferite fiţuici sau de fluturaşii care apar".    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.